Site coolinaria.ro

Tocanita taraneasca de pui


Tocanita de pui se prepara diferit de la o gospodina la alta. Aceasta este o reteta delicioasa de tocanita de pui taraneasca pe care am mostenit-o de la bunicii mei.

Tocanita taraneasca de pui

Ingrediente:
  • 1 pui de aproximativ 1,2 kg sau 2 bucati de piept de pui
  • sare
  • piper
  • 2 ardei grasi (galben si rosu)
  • 200 g ceapa mica (arpagic)
  • 100g costita taiata fasii
  • 2 linguri ulei
  • 220g ciuperci marunte
  • 600ml supa concentrata de carne de pasare
  • 2 lingurite amidon
  • 200g smantana acrisoara
  • 2 linguri codite de ceapa verde (taiate rondele)
Mod de preparare:
Incingem bine cuptorul, spalam carnea de pui, apoi o impartim in 6-8 bucati. O condimentam cu sare si piper si o punem intr-o tava mare de friptura. Curatam ardeii si ii taiem fasii late de 1cm.

Oparim cepele intregi intr-un vas cu apa clocotita si le lasam 5 minute sa se patrunda. Apoi scurgem cepele, le curatam de coaja si le punem langa pui, impreuna cu fasiile de ardei. Adaugam fasiile de costita si uleiul. Dam puiul la cuptor si il lasam 20 de minute sa se fragezeasca, la foc potrivit.

Curatam ciupercile, le punem asa intregi in tava si le mai lasam 20 de minute la cuptor, dupa care aseazam tava pe flacara de la aragaz. Turnam peste friptura supa de carne si lasam sa fiarba timp de 10 minute.

Amestecam amidonul cu putina apa, incorporam in sosul de la friptura si mai lasam pe foc, amestecand continuu pana se ingroasa. Adaugam si smantana, mai lasam putin sa se infierbante, potrivim de sare si piper, presaram peste pui rondelele de ceapa verde si servim mancarea imediat ce e gata.

E delicioasa si potrivita pentru intreaga familie si merge de minune alaturi de o mamaliguta calda.


Pofta buna!