Site coolinaria.ro

Supa de usturoi



Supa de usturoi

Ingrediente:
  • 8 cani de apa
  • 1 lingura sare
  • 6 catei de usturoi
  • 1 lingurita magheran
  • 4 felii de paine neagra de secara
  • 1 lingurita seminte macinate de chimen
  • 2 cartofi mijlocii, taiati cubulete
  • 1 lingurita piper negru macinat
  • 2 linguri unt
  • 2 linguri patrunjel verde, tocat
  • un varf de lingurita de ghimbir macinat
Mod de preparare:
1 Se piseaza usturoiul si se amesteca omogen cu lingura de sare.
2 Amestecul de sare si usturoi se pune in oala de supa si se toarna apa, apoi, la foc mediu, se aduce apa la un clocot usor dupa care se reduce focul la mic si se lasa astfel.
3 Se adauga semintele macinate de chimen, cartofii, magheranul, untul si ghimbirul. Se lasa la foc mic, fara capac, pana ce sunt bine fierti cartofii, cam 15-17 minute.
4 Se poate apoi adauga si piperul macinat. Se ia apoi oala de supa de pe foc.
5 Separat, painea de secara se prajeste in unt topit pana ce capata o crusta galbena.
6 Se pune in fiecare bol pentru servit o felie de paine prajita si se poate acum servi si supa, presarandu-se cu patrunjel verde pe deasupra.


Pofta buna!