Site coolinaria.ro

Sfaturi pentru facut clatite


Sfaturi pentru facut clatite Clatite, clatite, clatite! Nu-i asa ca suna bine? Si totusi, parca alea facute de mama sau comandate in oras sunt mai delicioase decat cele pe care le-ai facut tu.

Ai folosit aceleasi ingrediente, ai incins tigaia, le-ai copt, dar… rezultatul nu este chiar cel dorit si nu intelegi de ce. In definitiv, sunt niste clatite banale, e o reteta clasica.

Ei bine, chiar si aceasta are secretele ei. Inainte de a te pregati din nou de gatit, citeste-le, ca sa nu mai gresesti nimic.

1. Foloseste faina cu continut redus de gluten. Evita faina din care faci si paine, intrucat nu vei obtine decat niste clatite tari.
2. Pe cat posibil, incearca sa cantaresti ingredientele, nu sa le pui din ochi.
3. Nu amesteca foarte mult ingredientele. Cu cat amesteci compozitia mai mult, cu atat se formeaza gluten in aluat.
4. Amesteca ingredientele uscate intr-un bol, iar cele umede in alt bol. Apoi toarn-o pe aceasta din urma peste prima si mixeaza doar pana cand vezi ca s-a umezit totul. Nu-i nimic daca se formeaza cocoloase. In timpul coacerii, vor disparea.

5. Ca sa amesteci ingredientele uscate, foloseste un tel cu 2 sfere. Acesta permite patrunderea aerului in compozitie, rezultand un aluat pufos.
6. Adu aluatul la consistenta corecta. Trebuie sa fie suficient de lichid pentru se intinde in tigaie, dar nu apos. Pe masura ce ti se termina compozitia, o sa observi ca se ingroasa. Pune atunci putina apa sau lapte si amesteca usor.


7. Pregateste tigaia / tava. Greseaz-o usor cu ulei vegetal si incinge-o la foc mediu spre mare. Mai poti folosi si spray de gatit sau unt clarifiat (untul normal are un punct de ardere mai mic, astfel ca risti sa inceapa sa fumege). Daca vrei sa le faci mai mici, foloseste o tigaie pentru blinii (mini clatite).
8. Nu pune uleiul direct in tigaie, pentru ca se intampla adesea sa fie mai mult intr-o parte si mai putin in alta. Cel mai bine poti gresa cu un prosop de bucatarie imbibat in ulei.

9. Verifica tigaia sa vezi daca e incinsa cat trebuie. Picura foarte putina apa. Daca stropii se misca, atunci te poti apuca de facut clatite.
10. Da focul la mediu si pune un polonic de aluat in tigaie. Misca vasul ca sa se intinda aluatul, apoi gateste uniform pe ambele parti.
11. Nu invarti clatita inainte sa se formeze bulele.



12. Invarte clatita o singura data. Daca o faci de mai multe ori, isi va pierde din volum. Nu stii cand sa o intorci? Simplu. Cand observi ca marginea ei s-a uscat de jur imprejur si s-au format bule in mijloc. Nu apasa inutil cu spatula pe clatite! Nu se vor gati mai repede.
13. Ca sa le mentii cat mai calde, acopera-le cu o folie de aluminiu.

Trucuri pentru clatite pufoase
1. Separa albusurile de galbenusuri. Pe acestea din urma amesteca-le cu restul ingredientelor umede, conform retetei. Albusurile se bat spuma, dupa care se incorporeaza in aluat si se gatesc imediat clatitele.
2. Inlocuieste lichidul adaugat in aluat cu o bautura acidulata (bere, cidru etc.). Aceasta trebuie pusa exact inainte de a termina aluatul si de a incepe sa coci clatitele.
3. Mixeaza aluatul, apoi lasa-l in frigider cateva minute. Astfel, scade puterea glutenului. Nu mai amesteca aluatul si dupa ce il scoti din frigider, ca sa nu dezumfle bulele de aer formate.



Serveste o portie de clatite cu: unt, gem, zahar pudra, frisca, zeama de lamaie, sirop, miere de albine, suc de fructe. De asemenea, poti pregati clatite cu mere.
Stiai ca aceste delicii se pot servi nu numai ca desert, ci si ca aperitiv cald? Spre exemplu, le poti face musafirilor niste clatite cu ardei si camembert sau niste clatite umplute.

Autor:  Alina Tibichi